Frunzele roșii
rezistă în paharul de sticlă-
îngeri al căror nume
nu-l cunosc.
Le presar între paginile cărții
poetului mort,
de-al cărui nume
promit să mă dezvăț.
Puțină apă
(sticlește ca vodca)
și tortura lor îmi pare
atrăgătoare.
Din autobuz i-am arătat
Esterei
copacul roșu ca-n
Anotimpurile lui Kim-Ki-duk.
Mi-era teamă
că o să accelereze șoferul
iar ea va pierde per sempre
miracolul.
The red leaves
struggle in the glass-
angels whose names
I don’t know.
I press them among the pages
of the dead poet’s book,
whose name I promise
to unlearn.
A little water
(glittering like vodka)
and their torture
seems attractive to me.
From the bus, I showed
Estera
the red tree
like the one in Kim Ki-duk’s
Spring, Summer, Fall … Winter and Spring.
I was afraid the driver
might throttle up
and she will per sempre miss
the miracle.
about the author
